Tura de noapte, nocivă pentru tine?

Pe măsură ce înaintăm în societatea celor 24 de ore de activitate, avem nevoie de avioane care să zboare, magazine și spitale care trebuie să funcționeze non-stop. Unele persoane se obișnuiesc și nu-i deranjează să lucreze în acest fel. Dar se poate adapta organismul pe deplin cu perioada de lucru întoarsă pe dos?

În cazul multor locuri de muncă, să lucrezi în tura de noapte este inevitabil. Cu o planificare atentă și o perioadă de liniște în timpul zilei, poți lucra toată noaptea și să te odihnești opt ore în ziua următoare.

 

Este oare munca nocturnă dăunătoare sănătății?

 

Există doi factori la aceste întrebări. Unul este despre modul în care ne simțim – bunăstarea noastră mentală. Oamenii au dreptate când spun că s-au obișnuit cu turele de muncă. Este dovedit că putem face față mai bine mai multor nopți in serie decât primei din seria respectivă, însă unii oameni nu se pot adapta ușor.

Un studiu canadian a monitorizat pe un grup de polițiști angrenați într-o săptămână de ture de noapte timpul somnului, cantitatea hormonului de somn și melatonina. De obicei producem melatonină târziu în noapte, când apare senzația de oboseală și suntem pregătiți de somn. 

Dacă v-ați adaptat bine nopților de lucru, eliberarea maximă hormonală se va decala în timpul zilei. În acest studiu, cei care aveau modelul de producție a melatoninei în timpul zilei s-au simțit mai fericiți și alerți, având reacții rapide – însă numai 40% au reușit să facă această trecere.

Într-un studiu mai mare, pe mai mult de 3000 de polițiști care lucrau în schimburi atât în Canada cât și în SUA, consecințele celor care nu au putut să se adapteze turelor de noapte au fost evidente, 40% dintre participanți fiind diagnosticați cu tulburări de somn.

tura de noapte nociva deryyfarm2000 arad

Chiar dacă vă simțiți bine, apare întrebarea dacă corpul ar putea suferi pe termen lung.

 

Când evaluăm efectele fiziologice, una din probleme este diferențierea între impactul pe care munca în ture o are asupra stilului de viață și impactul direct în timpul turei de noapte. 

Este mai greu să mănânci sănătos sau să faci exerciții regulat dacă lucrezi în ture. Nu numai că o salată este mai greu de găsit noaptea, dar probabil nu este ceea ce ai mânca atunci când încerci să te ții treaz. Apare tentația gustărilor și a mâncării la pachet. Pizza și produsele fast-food pot fi convenabile și te fac să te simți mai bine, însă nu este un obicei sănătos să le mănânci în fiecare noapte.

De asemenea, sunt și mai puține posibilități pentru exerciții. Dacă la sfârșitul unei zile de lucru te poți mobiliza spre sala de sport, după o tură de noapte este mai greu, mai ales dacă abia aștepți un pui de somn.

 

 

Ar putea exista și alte consecințe.

 

Un studiu al Universitatii Surrey a constatat că o singură tură de noapte poate crește tensiunea arterială. După doar trei zile de ture de noapte, s-a constatat perturbarea expresiei genelor, adică au început să fie active la momentul nepotrivit al zilei. Aproximativ 6% din genele noastre au anumite intervale de lucru, însă numai câteva zile cu ore schimbate de lucru au modificat ușor modelul. Și un alt studiu a constatat că după cinci săptămâni, persoanele care au stat treze noaptea și au dormit în timpul zilei prezentau nivele insuficiente de glucoză și schimbări în metabolism care ar putea crește pe termen lung riscul de diabet tip 2 și obezitatea.

 

Sursa: BBC