Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r97764dery/public_html/wp-content/plugins/revslider/includes/operations.class.php on line 2758
Adevărul despre miere - Farmacia Deryyfarm 2000 Arad

Tura de noapte, nocivă pentru tine?

Este larg răspândită convingerea că mierea este mult mai sănătoasă decât zahărul, dar, în realitate, beneficiile sunt foarte reduse, iar un consum mare de miere este la fel de dăunător pentru organism ca şi un consum ridicat de zahăr, spun specialiştii.


Mierea este tot zahăr, în mare măsură


Zahărul obişnuit (sucroza sau zaharoza) este procesat în organismul uman cu ajutorul insulinei, produsă de pancreas. Mierea conţine, pe lângă zaharoză, 55% fructoză (aşa-zis „zahăr de fructe”) care este procesat în ficat. În ciuda unor diferenţe de structură chimică, organismul nostru reacţionează însă la miere cam la fel ca şi la zahăr – cu o creştere a glicemiei, ceea ce stimulează pancreasul să producă mai multă insulină, iar acest proces duce la stocarea de grăsime şi la creşterea în greutate. Consumată în exces, fructoza contribuie la apariţia obezităţii, a problemelor cardiace şi a afecţiunilor hepatice, întocmai ca şi produsele ce conţin zahăr obişnuit.


După cum explică terapeutul specialist în nutriţie Ian Marber, chiar dacă mierea are un indice glicemic puţin mai mic decât zahărul, a turna cantităţi mari de miere peste cerealele de la micul dejun nu face mult mai bine corpului decât dacă am presăra zahăr peste acele cereale. 

Mierea este foarte bogată în calorii


Mierea conţine mai multe calorii decât zahărul; o linguriţă de miere aproximativ 22 de calorii, iar o linguriţă de zahăr are aproximativ 16 calorii. Multe persoane care au înlocuit zahărul din alimentaţie cu miere toarnă miere din belşug în iaurt sau ceaiuri de plante, închipuindu-şi că mierea este mai bună decât alte forme de zahăr, dar nu e cazul, explică Ian Marber.

Mierea nu e aşa de bogată în vitamine şi minerale cum se crede


Deşi mierea nerafinată conţine urme de vitamine şi minerale – niacină, riboflavină, tiamină şi vitamina B6 – acestea reprezintă doar 2% din conţinut. Iar rafinarea mierii –prelucrarea ei prin încălzire şi filtrare,  pentru îndepărtarea polenului şi a bacteriilor – îndepărtează vitaminele şi mineralele.

adevarul despre miere deryyfarm

Mierea dăunează dinţilor

Un studiu realizat de Public Health England arăta că un copil din 8 ajunge să aibă, până la vârsta de 3 ani, carii dentare, iar autorii avertizau că şi dulciurile considerate „sănătoase” – fructe uscate, băuturi tip „smoothie”, miere – determină apariţia cariilor”, spune dr. Joe Bansal, din cadrul London Smile Clinic.

Mierea dăunează şi pielii

Dr Mica Engel, medic în cadrul Waterhouse Young Clinic, din Londra, avertizează că glucoza, fructoza şi alte zaharuri din miere contribuie la deteriorarea colagenului din piele, întocmai ca şi zahărul, iar beneficiile aduse de puţinele vitamine pe care le conţin unele sorturi de miere nu ajută la reparare fibrelor de colagen deteriorate.

Nu este necesară organismului

Zahărul adăugat, fie sub formă de  zahr alb, fie de miere, nu are beneficii nutriţionale, ci reprezintă doar calorii în plus; Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat recent reducerea consumului de zahăr (incluzând aici şi mierea) la maximum 6 linguriţe pe zi.
În concluzie, mierea trebuie văzută tot ca un tip de zahăr, cu efecte similare celor ale zahărului alb, şi nu ca un aliment foarte sănătos, bun de consumat în cantităţi mari.

 

Sursa: dailymail